Anxietatea de separare - privită dincolo de trăirea emoției de frică

Anxietatea de separare este un episod adesea întâlnit la copii în primii ani de viață. Această etichetă ne vorbește despre frică, o emoție asociată cu faptul că cel mic resimte nesiguranță și pierde elemente care-i conferă confort în relația cu părintele. Mai specific, elemente precum mirosul și vocea mamei sau vocea tatălui.

Acest fenomen este unul care se formează la sugari și va continua să existe în stare latentă până ce copilul reușește să dezvolte diferite abilități de a face față mediului înconjurător. Există două momente specifice în care părintele observă această trăire intensă a fricii de separare: când apare pentru prima dată (în jurul vârstei de 8 luni) și când copilul intră în colectivitate (la creșă sau grădiniță).

De ce se dezvoltă la 8 luni?! Ei bine, deoarece cam la această vârstă copiii înțeleg ceea ce noi, adulții, numim permanența obiectului în spațiu. Termenul se referă la faptul că, deși un obiect sau o persoană nu se află în raza simțurilor noastre, el sau ea există undeva. Mai exact, dacă  mama nu se află în raza vizuală a sugarului, el nu-și amintește de ea. În schimb, începând cu vârsta de 8 luni, dacă mama este plecată din încăpere cel mic știe că părintele se află undeva anume și își amintește de el.

Putem observa manifestarea acestei frici și în momentul în care cel mic începe să meargă la grădiniță. Acum el este și mai conștient de nevoia părintelui de a-l ține în siguranță, acest lucru fiind motivul pentru care refuză să rămână cu doamnele educatoare și cu copiii. Pentru el este un mediu total nou, cu persoane pe care nu le cunoaște și cu o rutină care nu-i e familiară. După câteva zile, copilul se obișnuiește cu contextul creșei sau al grădiniței și cu cei din jur, cunoaște rutina și simte că este în siguranță.

Exemple prin care putem vedea manifestarea acestei frici sunt momentele în care copilul refuză să fie luat în brațe de alt adult, plânge, își caută activ mama prin încăpere sau întinde mâinile să fie luat din nou de către părinte în brațe. În privința preșcolarilor, aceste comportamente de frică sunt cele de plâns, refuzul de a se juca sau a interacționa cu ceilalți, verifică atent ușa sau stă lângă ea pentru a fi prezent când părintele se întoarce. Adesea apare și furia, iar acest distres se expimă prin plâns isteric, se aruncă pe jos și refuză inițiativele educatoarelor de a-l calma. După cum am menționat anterior, în funcție de fiecare copil, această perioadă este una de scurtă durată și mulți dintre aceștia sunt repede captați de jucăriile, cântecele sau jocurile care le desfășoară la grădiniță.

Toate aceste episoade de exprimare a fricii pot fi adesea frustrante sau îngrijorătoare pentru părinți. Dar dincolo de provocările percepute încercăm să observăm și aspectele pozitive precum relația dintre părinte-copil și dezvoltarea memoriei.

Anxietatea de separare - privită dincolo de trăirea emoției de frică

Referitor la relația părinte-copil, respectiv domeniul social, nevoia celui mic de a se refugia în brațele părintelui când nu se simte în siguranță, de a căuta cât mai multe contexte în care să stea împreună, ne spune faptul că adultul a reușit să dezvolte o relație de atașament sigur. Acesta se referă la o legătură puternică între părinte și copil, oferind un context de acceptare necondiționată și siguranță pentru cel mic.

Pe lângă domeniul social se dezvoltă domeniul cognitiv, mai exact memoria. Copilul își dă seama că prin acțiunile sale poate provoca reacții în mediu ( dacă plâng, mama vine înapoi la mine). Treptat se dezvoltă mai mult memoria și își amintește rutinele de zi cu zi. Specific, știe și se așteaptă să se trezească cu unul dintre părinți lângă el, ceea ce poate fi un factor de distres când este prezent un alt adult. Abia după vârsta de un an începe să rețină și alte fețe familiare (bunici sau mătuși), ceea ce ajută la scăderea distresului.

Așadar, anxietatea de separare reprezintă trăirea emoției de frică în momentele în care copilul nu se simte în siguranță și este un demers tipic de dezvoltare. Ea ne oferă informații despre faptul că cel mic crește sănătos din punct de vedere cognitiv și este un indicator pentru relația părinte-copil.