Azi nu, te rog, eu, nu! - vorba cântecului...

Articol realizat de Psiholog Corina Petruț

Pornind de la cunoscuta piesă a lui Grasu XXL, îți adresez următoarea întrebare: Cât de ușor îți este să spui NU? Cât de des te regăsești în ipostaza de a-ți rupe din timpul și resursele proprii pentru a-i ajuta pe cei din jur? Și cât de frecvent ți-ai subclasat nevoile personale, dar le-ai prioritizat pe ale celorlalți?

Adesea aud din partea prietenilor formulări precum: Nu am putut să refuz! Dacă se supăra pe mine? Dar dacă nu o să mă mai considere un prieten(ă) bun(ă)?

Poza noua 07.09.2020

Ce stă la baza imposibilității de a spune nu?

Să fie o frică de respingere? Să fie lipsa de informare cu privire la care ar putea fi cea mai eficientă modalitate de a-ți exprima dorințele? Dar vinovăția unde se încadrează?  Toate cele de mai sus sunt gânduri și sentimente care ne împiedică să ne facem cunoscute nevoile.

Haideți să le luăm pe rând, totuși.

Frica de respingere - o barieră a comunicării nevoilor

Am să încep prin a spune ca oamenii sunt ființe sociale. Și prin urmare, frica de a fi respins și marginalizat este o frică normală. Justificarea nevoii de afiliere își are chiar o rădăcină evolutivă. Iar dacă privim strict din punct de vedere adaptativ, supraviețuirea speciei depindea de numărul cât mai mare al grupului social; cu cât eram mai mulți, cu atât aveam șanse mai mari de a reuși să ne apărăm de pericolele din mediu.

În prezent, această dorință de apartenență este explicată mai mult din perspectiva unei nevoi de a-ți petrece un timp de calitate cu persoane care îți împărtășesc modul de gândire, hobby-urile, visurile și idealurile, simțul umorului și poate chiar și gusturile estetice, artistice. Apartenența la grup ne oferă senzația că nu suntem singuri în confruntarea cu problemele de zi cu zi. De asemenea, suportul social este un factor favorizant în ameliorarea simptomelor depresive și anxioase.

Cu toate acestea, este foarte important să facem distincția între relațiile toxice și cele sănătoase. Dacă grupul sau cuplul din care facem parte nu ne oferă sentimentul de siguranță și acceptare necesar pentru a ne identifica, exprima și îndeplini nevoile personale, atunci poate că nu este un lucru atât de negativ să ne excludă dintre ei. În cel mai rău caz, vom tria persoanele cărora le adresăm apelativul „prieten”.

Comunicarea asertivă  - soluția exprimării eficiente și empatice a nevoilor personale

Comunicarea asertivă se referă la a-ți cunoaște, exprima și cere îndeplinirea drepturilor personale, fără, însă, a nega același drept celor din jur. Iată câțiva pași pentru a învăța să te exprimi asertiv:

1.      Folosește formulări la persoana I, exprimate într-o manieră empatică. Începe prin a încadra discuția într-un context, iar mai apoi continuă prin a-ți exprima sentimentele vis-à-vis de acea situație și încheie cu oferirea unei alternative comportamentale pentru problema în cauză.

De exemplu: Știu că nu ai întârziat intenționat la întâlnirea noastră, însă pe mine m-a făcut să mă simt neimportantă. Și aș aprecia ca pe viitor să încerci să nu mai întârzii sau să mă anunți din timp de această posibilitate, astfel încât să pot să îmi găsesc și eu o activitate cât timp aștept să ne vedem.  

2.      Evită etichetarea persoanei în exprimarea nemulțumirilor. Concentrează-te pe diferența dintre a fi trist/ dezamăgit/ furios etc. pe comportamentul persoanei în cauză și a fi trist/ dezamăgit/ furios pe persoana în cauză.

3.      Repetă afirmația dacă insistențele persoanei o cer, dar nu căuta justificări pentru refuz.

De exemplu:

-Poți, te rog să mă ajuți cu proiectul de la birou? Peste două zile este dead-line-ul și nu mai am timp să îl finalizez.

-Nu pot să mai preiau alte sarcini momentan.

-Haide, te rog! Chiar nu cred că pot să îl termin fără ajutor.

-Nu pot să mai preiau alte sarcini momentan.

-Hai, că proiectul tău nu este atât de urgent ca al meu.

-Îmi pare rău, dar chiar nu pot să mai preiau alte sarcini momentan.

4.      Cere informații suplimentare dacă simți nevoia, iar mai apoi exprimă-ți punctul de vedere ferm și empatic.

5.      Amână răspunsul pentru o perioadă determinată de timp.

De exemplu: Nu am acum un răspuns, pentru această problemă, dar revin mâine (sau peste x minute/ore) cu un răspuns.

6.      Primește feedback într-o manieră pozitivă/constructivă. Menține contactul vizual când transmiți și primești informații. Transmite-i interlocutorului faptul că ești atent la el/ea dând din cap și formulând expresii precum „aha”.

7.      Adoptă rolul unei persoane căreia îi este ușor să comunice asertiv. Având în minte această persoană (cunoscută sau nu) adoptă comportamentul ei/lui pentru o săptămână. Pe modelul „fake it `till you make it” vei observa că în cea de-a doua săptămână îți va fi mult mai ușor să implementezi pașii de mai sus.

Nu în ultimul rând, ai în vedere faptul că nu trebuie să fii asertiv 24 din 24! Cu toții avem dreptul de a ne enerva si de a fi iraționali, vine la pachet cu natura umană.

Cum putem reduce vinovăția asociată?

Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru ceea ce spunem și ceea ce facem, însă nu suntem responsabili pentru felul în care acestea sunt percepute de cei din jur. Percepția este modelată atât de mediul în care am crescut, de educația primită, cât și de expectanțele personale. Prin urmare, este imposibil să mulțumești pe toată lumea cu răspunsul tău la cerințele acestora.

Ce poți, însă, să faci este să te asiguri că maniera în care îți transmiți nevoile, nu încalcă drepturile celor din jur, este formulată empatic și exprimă în mod explicit ceea ce îți dorești să se întâmple pe mai departe în interacțiune.

Pe final, te las cu următorul gând: Asertivitatea este educată, învățată; nu este înnăscută. Este o competență pe care o poate dobândi oricine! Așa că tu, când vei începe exprimarea asertivă a nevoilor?

 

 

 

 

DISTRIBUIE