Ce le spunem copiilor despre război?

Să începem cu ce NU îi spunem copilului. Nu îi spunem că totul va fi bine, mai ales dacă nici noi nu credem asta. Nu îi spunem să stea liniștit atunci când nici noi nu suntem. Nu îi spunem să nu îi fie frică atunci când noi suntem panicați. Nu îi spunem că nu avem nimic, căci copilul ne vede, și dacă nu pricepe tot. Într-o situație de criză, un copil are nevoie, în primul rând, de siguranță. Minciunile, omisiunea unor informații și falsele asigurări nu pot crea siguranță. Dimpotrivă, adâncesc nesiguranța aruncând copilul într-o confuzie totală, dat fiind că nu mai poate avea încredere în vorbele părintelui său.

Apoi CUM îi spunem copilului. Alegem pe cât posibil momente în care nu suntem total copleșiți de ceea ce simțim. Dar nici nu ne propunem să îl informăm cu o voce robotică, complet lipsită de sentimente. Ne amintim că are nevoie de siguranță: contactul vizual, vorbitul de la înălțimea ochilor săi, voce cât de cât calmă, emoțiile sunt ok, atât timp cât nu ne copleșesc. Propoziții scurte spuse încet să poată absorbi ceea ce îi spunem. Cuvinte simple, pe înțeles, adaptate vârstei.

CE îi spunem și CUM ne alegem cuvintele. Copiii mici au dificultăți în a înțelege conceptele abstracte.

Concept abstract = cuvânt care denumește ceva pe ce nu poți pune mâna și să spui „uite, asta este”. Copiii înțeleg conceptele precum bunătate - răutate, corect – incorect, drept – nedrept prin asocieri repetate. În funcție de vârsta copilului și înțelegerea anumitor concepte încercați să alegeți cuvinte pe care deja le cunoaște pentru a explica realitatea aceasta a războiului care e greu de înțeles și de acceptat și de către noi.

Folosiți comparația! Găsiți o poveste, o carte, o situație pe care copilul o cunoaște și o înțelege deja. Faceți o paralelă cu acea poveste și situația reală. Eu, de exemplu, le-am explicat fetelor mele care sunt fani Harry Potter că Putin seamănă cu Voldemort. Este acel personaj negativ, care în copilărie nu a fost iubit, înțeles de nimeni și care a ajuns un om mare însetat de putere. Și în încercarea lui de a-și potoli setea de putere face acum ceea ce face. Dar, la fel ca în carte, chiar dacă produce multă suferință și război, la un moment dat va fi învins. Nu știm când, nu știm cum, nu știm de către cine, dar e important să avem credința și speranța că va fi învins. Folosiți, similar, orice poveste / film/ desen pe care copilul dumneavostră o cunoaște.

Cât să vorbim? Judecați în funcție de reacțiile lui. Dacă pare relativ calm copilul și curios - spuneți-i mai multe și explicați-i mai multe. Dacă pare că nu mai ascultă - opriți-vă și reluați mai târziu. Dacă pare panicat, copleșit, dacă plânge - încheiați curând povestea și mutați accentul de pe explicațiile verbale pe alinarea non-verbală. Primiți-i emoțiile, liniștiți-l, dați-i voie să plângă, dar fiți alături de el (îmbrățișați, pupați, mângâiați, folosiți o voce joasă și calmă aproape șoptită ca să spuneți șșșșșșș sau ușor/ gata/ ne liniștim/ sunt aici cu tine/ acum suntem în siguranță.

Cât de des să vorbim? Cu siguranță nu ajunge să îi explicați o dată și gata. E un mesaj ce va trebui reluat, completat în funcție de evoluția situației și de întrebările copilului. De fiecare dată când vorbim cu el suntem atenți la pașii de mai sus.

Cuvintele cheie pentru noi, adulții: siguranță și autenticitate (adevăr).

Cel mai important e să ne simtă aproape, ce îi spunem e cel mai puțin important. Conexiunea este acum mult mai importantă decât informațiile. Oferiți și informații, dar accentul este pe conexiune!