Comportamentul abuziv al persoanelor în poziții de autoritate

Șeful care strigă la birou și dă cu pumnul în masă: ”Băi, ce mama naibii e cu voi? Sunteți tâmpiți?”. 

Amenințarea unui superior - ”Aici eu dictez! Cine te crezi?”

Jigniri din partea unui profesor: ”Dar tu nu gândești? Băi proști v-a mai făcut școala asta ratată până acum. Cum naiba ați trecut prin școală?”

Insulte din partea personalului medical: ”Ce atacuri de panică, doamnă? Ce prostii-s astea? Ne pierdeți vremea aici, sunt oameni bolnavi și vii tu aici să te vaiți că n-ai chef de muncă și îți trebuie concediu medical.” 

Sunt situații cu care unii dintre noi se confruntă. Situații care pentru unii sunt episodice, scăpări comportamentale urmate de scuze. Dar pentru unii dintre noi aceste episoade sunt recurente. Ajungem, în situații în care depindem de o persoană aflată într-o poziție de autoritate, persoană care ne tratează în mod repetat agresiv și abuziv. Devine un tipar la care nu reușim să răspundem. Ce putem face? 

PSIHOLOGIC: Caută ajutor. E firesc să fii copleșit și să nu știi ce să faci în fața acestor situații. Expunerea repetată, la doze la început mai mici și mai rare, apoi mai mari și mai dese de astfel de comportamente au efectul unei ”otrăviri psihologice”.  Treptat, intensitatea crește și nivelul de stresul crește. De exemplu într-o astfel de situație, pentru că ești țocat și nu răspunzi imediat, ți se poate părea că nu mai poți răspunde. Organismul tău, copleșit de stres, nu mai are deloc claritatea unui posibil răspuns util. Ți se pare că ești blocat, ”prins în capcană” și orice faci, nu va fi nimic bine. Aștepți să treacă cumva, să se oprească și speri să nu fie mai rău. E tot ce poți face uneori. Sau ai văzut alte persoane care au răspuns și au suferit repercursiuni. Cei care au răspuns, au încercat să oprească au suferit mai rău. Mai multă furie și agresivitate s-a îndreptat asupra lor. E doar un secnariu a ce se poate întâmpla în mintea noastră atunci când nu avem un răspuns pregătit pentru aceste situații. Și adesea nu avem, pentur că în aceste situații în care suntem în relații cu persoane de autoritate noi ne punem firesc și instinctiv încrederea în aceste persoane. Sunt persoane și contexte spre care ne îndreptăm, cu speranță spre a primi ajutor, nicidedcum nu ne ducem pregătiți pentru o confruntare. De unde și șocul pe care comportamentul lor îl produce în mintea noastră. 

Cu cât am trăit astfel de experiențe mai timpuriu în viață, cu atât ele își pun amprenta asupra noastră și ne formează un tipar de răspuns la agresivitate și abuz, tipar care nu neapărat este util pe termen lung, ci ne ajută să ”supraviețuim” pe moment. Astfel de experiențe trăite într- un mediu relațional și cultural care închide ochii la abuzul de putere, produce multă suferință și ai nevoie de sprijin și ghidaj pentru a vedea ce poți face, a procesa experiențele prin care ai trecut și a le transforma în experiențe dătătoare de încredere și forță.  Nimeni nu poate gestiona de unul singur astfel de situații, iar fără ajutor, aceste experiențe au efecte traumatice. Cere ajutor de la un specialist pentru a reveni treptat la #SiguranțaRelațională. E cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru tine și pentru cei din jur. Și d-ți timp să înveți ce poți face, să exersezi treptat pașii răspunsului conștient și util care protejează și crează siguranță. Nu e deloc ușor, dar e posibil. 

LEGAL: Din perspectivă juridică, situațiile descrise se pot circumscrie, în funcție de caz, în sfera hărțuirii morale la locul de muncă (reglementată de Legea nr. 167/2020 privind prevenirea și sancționarea hărțuirii morale la locul de muncă), a abaterilor disciplinare în educație (Legea educației naționale nr. 1/2011) sau a încălcării drepturilor pacientului (Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003). În cazuri mai grave, pe lângă implicațiile de natură civilă, constând în răspunderea pentru daune morale sau materiale, pot exista și implicații contravenționale sau chiar penale.

Cum se poate acționa:

1. La muncă

Angajatorul are obligația de a preveni și combate hărțuirea la locul de muncă prin politici interne clare, proceduri de sesizare și investigare, precum și prin asigurarea unui mediu de lucru sigur și lipsit de abuzuri. De asemenea, trebuie să analizeze prompt și imparțial orice plângere și să ia măsuri disciplinare adecvate împotriva făptuitorului.

Verifică dacă și sub ce formă aceste politici și proceduri sunt implementate la locul tău de muncă.

Dacă ești victima unei fapte de hărțuire morală la locul de muncă poți acționa prin:

• formularea unei plângeri interne. Poți alege varianta formală (document scris trimis în format fizic sau electronic) sau informală (discuție avută cu persoanele responsabile). De asemenea, poți alege să formulezi plângerea anonim, dacă asta te face să te simți mai confortabil;
• sesizarea autorităților competente: Inspectoratul Teritorial de Muncă, Consiliul pentru Combaterea Discriminării, poliție, organele de urmărire penală, dacă fapta se circumscrie contravențiilor sau infracțiunilor
• sesizarea instanțelor de judecată și ai dreptul să soliciți protecție, despăgubiri și încetarea comportamentului de hărțuire.

Bine de știut: situațiile de hărțuire la locul de muncă pot fi sesizate de către victimă sau de către o altă persoană care are cunoștință despre acestea conform Legii 167/2020 -  „Constituie contravenţie hărţuirea morală la locul de muncă săvârşită de către un angajat, prin lezarea drepturilor sau demnităţii unui alt angajat, şi se pedepseşte cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei.”

2. În educație

Un profesor care jignește un elev se face vinovat de încălcarea Legii educației naționale nr. 1/2011, care garantează dreptul elevilor la un mediu sigur și la respectarea demnității, precum și de încălcarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. În plus, astfel de fapte pot constitui abateri disciplinare grave sancționate ca atare inclusiv prin Regulamentele Interne ale unităților de învățământ.

Dacă fapta implică violență fizică sau amenințări, pot fi incidente și dispoziții din Codul penal (de exemplu, lovirea sau alte violențe, purtare abuzivă), ceea ce poate atrage răspundere penală, pe lângă cea disciplinară sau civilă.

În astfel de situații, în funcție de circumstanțe, poți să acționezi prin: 

• în primul rând, încurajarea copiilor să îți relateze dacă sunt supuși unor astfel de situații sau dacă sunt martori ai unor astfel de situații
• inițierea unui dialog cu cadrul didactic în cauză, în măsura în care, raportat la situația concretă, apreciezi ca oportun - documentat în scris
• sesizarea conducerii unității de învățământ și inspectoratului școlar - în scris
• sesizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru evaluarea situației copilului  
• sesizarea organelor de urmărire penală, dacă faptele se constituie în infracțiuni
   

3. În sistemul medical

Personalul medical care adresează insulte pacienților sau tratează cu indiferență ori ignoră problemele sesizate de către pacienți se poate face, după caz, vinovat de:

• încălcarea drepturilor pacientului prevăzute de Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, care garantează respectul pentru demnitatea umană, comunicarea adecvată și îngrijiri fără discriminare;
• încălcarea obligațiilor profesionale și deontologice stabilite de Colegiul Medicilor din România prin codul deontologic; abatere disciplinară malpraxis medical 

În astfel de situații, în funcție de circumstanțe, poți să acționezi prin: 

• sesizarea conducerii unității medicale;
• sesizarea Colegiului Medicilor din România pentru analizarea abaterii disciplinare și etice
• sesizarea Direcției de Sănătate Publică competentă
• sesizarea organelor de urmărire penală, dacă faptele se constituie în infracțiuni
• sesizarea instanțelor de judecată pentru obținerea de despăgubiri morale și/sau materiale
• dacă sunt vizate servicii medicale private, se poate apela inclusiv la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
   

E important de subliniat că aceste măsuri legale există pentru a proteja, nu pentru a pedepsi. Sigur că uneori măsurile produc efecte (sub forma unor sancțiuni) asupra celor care au produs un abuz sau o agresiune, însă această măsura este menită să creeze siguranță pentru toți. Ezitarea de a sesiza aceste situații nu protejează pe nimeni, chiar dacă uneori avem falsa impresie că protejăm o persoană sau o instituție și justificăm comportamentul la care am fost supuși prin niște factori situaționali. Așa cum scriam mai sus, în introducere, uneori poate fi așa. Când însă observăm repetitivitate și se conturează, chiar și vag, un tipar, ezitarea sesizării devine complicitate tăcută și încurajarea abuzului. Tăcerea nu protejează pe nimeni, tăcerea permite perpetuarea și agravarea abuzului.

E ceva ce avem nevoie să învățăm pas cu pas, chiar dacă fiecare pas e greu. Că putem avea un răspuns, că nu suntem neputincioși și că fiecare reacție contribuie la construcția unui mediu mai sigur pentru toți, chiar dacă acest efect nu este nici spectaculos, nici imediat. Însă pas cu pas, răspuns cu răspuns, sesizare cu sesizare schimbăm mediul dintr-unul abuziv într-unul de siguranță și protecție.