Cum să rămânem în echilibru când toate teoriile au eșuat?

„Înainte de a mă căsători, am avut șase teorii despre educarea copiilor. Acum, am șase copii și nu există teorii.” - John Wilmott

Cu siguranță găsim momente în viețile noastre în care rezonăm cu afirmația conform căreia uneori teoriile puse în practică nu au dus la rezultatul dorit, indiferent că ne gândim la relația de cuplu, cea părinte-copil, relația cu părinții noștri sau cu alte persoane dragi nouă.

De ce uneori, deși ne dăm interesul, ne facem planuri și ne implicăm în anumite comportamente, rămânem cu un sentiment de tristețe, furie sau eșec și concluzia că nimic din tot ce am învățat și aplicat nu a funcționat?

Am avut posibilitatea să trăiesc aceste experiențe în diferite etape ale vieții mele, în diferite contexte atât profesionale, cât și personale. A fost dificil, frustrant și la început cu multe întrebări și lupte interioare. Oare unde am greșit, de ce nu văd rezultate când la alții pare că funcționează? Aveam tendința de a mă compara cu cei din jurul meu, uitând de cele mai multe ori că suntem diferiți și fiecare dintre noi vine cu un alt bagaj și poveste de viață.

Datorită teoriilor am reușit să identific cauzele, să înțeleg mai bine ce mi se întâmplă, dar în practică lucrurile stăteau diferit….la început chiar foarte diferit. Acceptarea lucrurilor așa cum sunt, fără dorința de a le controla sau a le schimba, a necesitat timp si exercițiu. A face doi pași în spate și a observa, a asculta și uneori a pune întrebări, la început nu a fost ușor.

Care este pasul de bază în procesul nostru de înțelegere, acceptare și creștere?

Cred că în procesul nostru de înțelegere, acceptare și creștere este un pas de bază să reușim să ne uităm la noi în primul rând, la relațiile și reacțiile noastre în diferite situații: atât la cele tensionate, provocatoare de disconfort, cât și la cele în care ne simțim iubiți. Să ne cunoaștem pe noi și să vedem ce anume din ceea ce am trăit până în prezent duce la ceea ce simțim, fără să dăm vina pe cei din jurul nostru și să îi responsabilizăm pentru lucrurile care nu funcționează în viața noastră.

Abia când începem să conștientizăm că singurii responsabili pentru deciziile, reacțiile noastre suntem noi, nu și partenerii, părinții, copiii, colegii noștri, vom începe să trăim viața conștient, în echilibru și armonie. Această stare de bine este în puterea noastră și o putem dezvolta zilnic prin grija față de noi, de nevoile și sentimentele noastre.

Dacă ne uităm la viețile noastre acum, ne putem întreba: Ce anume îmi este încă greu să accept în viața mea? De aici începe calea.