De ce sunt atât de importanți oamenii de lângă noi?

Tot ceea ce ne înconjoară este în interacțiune reciprocă cu fiecare dintre noi. Ideea conform căreia putem trăi izolați și să ne fie bine este fie un mit, fie o barieră pe care ne-o punem în fața realității. Avem nevoie de contact social pentru a ne dezvolta, pentru a fi fericiți, pentru a învăța și pentru a ne trata rănile din trecut.

Relațiile sunt contextele în care învățăm constant cum să ne comportăm

Relațiile - de la cele de colegialitate până la cele mai intime – sunt locurile unde cunoaștem sentimentele profunde, de iubire, de apreciere, de grijă, dar și pe cele cu valență negativă, de gelozie, de antipatie sau de dezamăgire. Ajungem să ne formăm tipare de a construi viitoare conexiuni în urma celor pe care le-am avut. De aceea, oamenii pe care ni-i alegem alături contează și rămânem mereu cu ceva din interacțiunile cu ei. Din cercetare știm că cei care au un stil de viață singuratic sau au relații foarte difuncționale sunt mai predispuși la boli fizice, ceea ce validează importanța unor legături sănătoase cu cei din jur.

Mai mult decât atât, de când suntem copii și până la sfârșitul vieții deprindem obiceiuri și multe competențe de la cei din jur. Prin învățare directă (ne este explicat cum trebuie făcut un lucru), dar și văzând cum se face un anume comportament. Ne însușim noi deprinderi mai ales când aflăm că acele lucruri pe care le fac oamenii sunt recompensate – sunt apreciați, sunt acceptați într-un grup, sunt promovați la locul de muncă sau multe altele. Aceștia pot deveni modele pentru noi, având aceleași resurse, statut și scopuri similare. Toate astea au loc în mod natural și de obicei involuntar, iar cele învățate sunt lucruri de la cele mai practice, până la atitudini, gesturi, metode de gestionare a emoțiilor dificile.

Există un aspect foarte interesant, propus de Irvin Yalom în „Privind soarele în față” , și anume reverberația. Este ideea conform căreia noi continuăm să trăim după ce murim prin intermediul a ceea ce am lăsat în relațiile noastre – „o urmă de înțelepciune”, valori, amintiri, obiceiuri pe care le-au luat cei dragi, ajutorul oferit, decizii care i-au implicat și pe alții. Acest concept ajută în momentul în care ne confruntăm cu anxietatea în fața morții, când ajungem la disperarea că vom dispărea cu totul de pe această planetă când murim. Deși poate fi greoaie sau puțin vagă la început această idee, o putem include treptat în conștiința noastră.

Având aceste argumente în minte, ce importanță are credința că nu avem nevoie de oameni și că suntem suficienți fiecare pentru el? De ce să ne izolăm sau să ridicăm ziduri în relații? Este mult mai sănătos să ne lăsăm văzuți, să îi lăsăm pe ceilalți să ne vadă așa cum suntem. Adică să fim vulnerabili, să ne permitem să afișăm atât părțile frumoase și emoțiile pozitive, cât și punctele slabe sau „rănile vechi”. În același timp, avem nevoie să facem asta asumat, punând limite realiste și respectându-le pe ale celorlalți. Cu timpul, vom vedea, așa cum pot subscrie și eu aici, că legăturile cu oamenii devin autentice și stabile, iar conflictele sunt mai ușor de gestionat, pentru că există deja exercițiul discuțiilor dificile, iar resursele ambelor părți sunt cunoscute.

Știm că în anumite contexte este foarte greu să începem să schimbăm felul în care suntem obișnuiți să ne raportăm la oameni și că de cele mai multe ori nu am avut exemple bune pentru a relaționa sănătos, însă putem modifica pas cu pas, părți mici din interacțiune, ce țin de noi. Avem nevoie să găsim acel mediu sigur în care putem face asta.

Pe final, vă îndemn să reflectați la comportamentele pe care le puteți schimba astăzi din interacțiunile cu cei din jur. De unde puteți începe pentru a crea conexiuni sănătoase și autentice?