Hrană pentru minte

Încă din copilărie părinții mei insistau să citesc cât mai multe cărți, iar explicația lor pentru a mă convinge era faptul că mă ajută să îmi dezvolt vocabularul. Un argument foarte bun, pentru cineva căruia chiar îi păsa de propriul vocabular, dar acest lucru nu se întâmpla și în cazul meu. În perioada 7-11  ani visam doar la cât este de distractiv să mă joc, iar în primii ani de adolescență cât de multe prietene vreau să am și ulterior cât de simpatici sunt unii băieți. Din fericire părinții mei au observat dezinteresul destul de repede și au renunțat în a mă direcționa spre vreo carte.

În prezent citesc cât de des se poate, iar dacă nu citesc, ascult cărți audio. Această întorsătură  a apărut când am ajuns la liceu. Aveam două colege foarte deștepte în clasă de care-mi plăceau foarte mult și le auzeam foarte des vorbind despre cărțile pe care ele le citeau. Fiecare dialog ascultat îmi stârnea interesul și mă convingea tot mai mult să iau acele cărți la mână să văd și eu ce găsesc acolo. Astfel că, de-a lungul anilor am ajuns să-mi formez convingerea conform căreia cărțile sunt resursa care-mi hrănește mintea cel mai frumos și mai sănătos posibil.

Nu cred că trebuie să ne obligăm copiii să citească. Cred, în schimb, că putem să le arătăm moduri prin care ei să ajungă la un moment dat să fie interesați de cărți. Acest lucru prin faptul că stăm împreună cu ei și le spunem o poveste având cartea în față, printre toate obiectele de mobilier există și o bibliotecă la care toți avem acces, uneori ne mai surprind în timp ce răsfoim o carte, avem dialoguri  despre poveștile pe care le citim.

În acest fel vă invit să-i oferiți propriului copil, dar și dumneavostră, puțină hrană pentru minte.