Articol realizat de Psiholog Corina Petruț
Ce este, de fapt, zona de confort? Ei bine, ea poate fi reprezentată de o perspectivă asupra situațiilor cu care ne confruntăm. Adică, ne întâlnim cu o problemă și în mod evident, încercăm să o soluționăm. La fel de evident este și faptul că nu toate ideile pe care le concepem se vor concretiza în soluții eficiente pentru problema în cauză. De exemplu, o soluție deloc eficientă este ignorarea problemei/ fuga de problemă/ procrastinarea, oricum vreți să o denumim. De exemplu: alegerea de a fugi se poate traduce printr-o perspectivă asupra resurselor proprii și a cunoștințelor deținute ca fiind extrem de reduse. Deci, credem despre noi înșine că nu putem face față situației problematice și alegem să fugim de ea.
Cum se relaționează această explicație cu ideea de zonă de confort? Toate problemele cu care ne confruntăm, în prezent, sunt similare într-o oarecare masură cu alte probleme cu care ne-am mai confruntat sau cu care ne vom mai confrunta. Dar dacă noi alegem să nu căutăm alte informații și să nu ne refacem resursele, rămânem în imposibilitatea de a transfera abilitățile și experiența dobândită în confruntarea pentru prima dată cu problema, în vederea gestionării mai eficiente a problemelor similare viitoare. Și deci, rămânem într-o zonă de confort. Acest lucru nu înseamnă că ne este neapărat foarte bine, dar nici foarte rău. Supraviețuim. Ce știm, însă, cu certitudine este că ne e FRICĂ. Dacă ar fi să o nuanțăm poate o putem denumi chiar frică de eșec.
La fel, zona de confort poate fi definită de un spațiu. Când spun spațiu, mă refer la o zonă geografică redusă ca întindere de teren. Cum ar fi unul, două cartiere în jurul locuinței, locul de muncă/ facultatea/ școala, poate casa părintească și bineînțeles persoanele cunoscute în aceste medii sociale. Acum, indiferent dacă acest mediu este unul propice (prosper, sigur, iubitor) sau nu, el este cu siguranță cunoscut. Probabil ați auzit și voi expresia „Rău e cu rău, dar mai rău e fără rău.” În traducere liberă, dacă nu mergem în alte medii sociale, unde să desfășurăm activități diferite de cele cunoscute și la care probabil că suntem extrem de pricepuți, fie ne plafonăm, fie nu vom afla că se poate și mai bine și că merităm să ne fie mai bine. Similar cu exemplul anterior, ceea ce ne oprește din a acționa este FRICA. Poate o putem numi chiar frică de respingere.
Nu în ultimul rând, zona de confort poate fi reprezentată și de acea persoană care pare că știe mai multe și face mai bine decât noi, astfel că alegem să ne consultăm cu ea mai la tot pasul sau să simțim necesitatea validării ei înainte de a lua o decizie. Uneori facem acest lucru conștient, într-o manieră clar asumată, alteori nu, deoarece acest comportament a ajuns deja la rangul de automatism cognitiv. Ca o explicație a provenienței comportamentului, se poate ca de mici să ne fi fost transmis, verbal sau non-verbal, faptul că părerea noastră nu este îndeajuns de...(a se alege adjectivul preferat - argumentată, experimentată, etc.). Sau poate că, tot de mici, am fost extrem de menajați, probabil dintr-o dorință de protecție din partea părinților și prin urmare, în prezent, nu avem experiențe din care să fi învățat ce putem și ce nu putem face. Nu avem un proces de încercare - eroare la care să ne raportăm. Așa că ne-am ales o altă persoană de referință care să ne spună ce și cum se face. Și în acest exemplu, elementul comun ce ne împiedică să ieșim din zona de confort este FRICA. Poate o putem numi frică de necunoscut sau frica de confirmare a gândului că sunt neputincios(oasă).
Cert este că, dacă stăm să ne gândim, mai putem extrage și alte multe domenii ce ar putea reprezenta ideea de zonă de confort. Însă un alt aspect ce necesită a fi dezbătut este cum e relaționată zona de confort cu anxietatea?
Dacă vrem să ieșim din zona de confort, adică dintr-un mediu cunoscut, cel mai probabil vom resimți stări de anxietate anticipând pericolele regăsite în afara zonei pe care o putem controla. Adică, vom resimți o frică excesivă față de un stimul inexistent, pe care nu îl putem controla și care vine la pachet cu gânduri legate de evenimentele catastrofale ce ar putea avea loc și reacțiile fiziologice survenite gândurilor ( e.g. bătăi ale inimii accelerate, ritm respirator iregulat, valuri de căldură sau de frig, tremurături, transpirații, senzație de leșin etc.) care ne va confirma faptul că este o decizie greșită aceea de a ieși din zona de confort.
În niciun caz brusc. Ieșirea din zona de confort este un proces de schimbare. Și la fel ca orice proces de schimbare, nu se poate petrece peste noapte, într-o singură zi sau dintr-o singură încercare.
Ca o analogie, vă puteți gândi la zona de confort ca la un elastic din cauciuc. La forma lui inițială, el reprezintă punctul nostru de plecare în procesul de schimbare. Orice efort depus înspre deformarea lui duce la întinderea elasticului. Dar dacă este întins prea repede, fie ne scapă și revine instantaneu la forma inițială, fie se rupe și ne rănim. Dacă, în schimb, exercităm asupra lui mai multe deformări consecutive, de putere redusă, cand va fi lăsat să revină din întindere, elasticul va avea o formă diferită de cea de la care am pornit exercițiul de deformare.
Pe același principiu reușim să ieșim și din zona de confort. Prin mai multe încercări sistematice de dificultate diferită și crescătoare.
Mai concret, putem să alcătuim o listă de 10 activități care ar presupune acțiuni în afara zonei personale de confort. Ierarhizăm activitățile în funcție de nivelul de dificultate perceput, frica asociată, abilitățile cerute raportat la cele deținute și gravitatea consecințelor anticipate, de la 1 la 10 (unde 1 reprezintă cele mai ușoare activități și 10 cele mai dificile).
Și începem execuția acestora, începând activitățile de nivel 1, 2. Le exersăm câteva săptămâni luând în calcul că și la acest nivel pot exista nereușite și este normal să fie așa. Din fiecare eșec învățăm cum să ne ajustăm traiectoria pe mai departe. Și tot așa până ajungem la activitățile de nivel 10.
Totuși, cea mai importantă componentă a procesului de schimbare este compasiunea față de propria persoană! Este uman să ne fie frică și la fel de uman este să greșim. Dacă, însă, alegem să privim cu curiozitate și înțelegere fiecare pas din procesul de schimbare, progresul va fi mult mai sustenabil în timp și poate chiar și mai rapid. Haideți să lăsăm critica asupra propriei persoane la o parte și să ne spunem, pe un ton blând, că deși ne pare extrem de rău că am greșit, ACUM am făcut tot ce am putut mai bine; ținând cont de informațiile deținute, resursele de care am dispus și mediul în care ne-am aflat. Iar mâine este o nouă zi și o nouă oportunitate de a o lua de la capăt, cu încredere.
Corina a abordat acest subiect din perspectiva psihologică și în cadrul evenimentului BEST Talk 2021.
Foto 2: aleksei_shandalin