Nu lăsa miturile și fricile să te împiedice! În situația unui abuz poți cere ajutor!

Comunitatea și cultura în care creștem ne influențează valorile și principiile prin intermediul unor convingeri care sunt transmise ca mesaje implicite și explicite din partea adulților din comunitate. Aceste convingeri pot fi mai mult sau mai puțin adevărate, însă, copii fiind le considerăm automat ca fiind adevărate și le considerăm valabile. Cel puțin o parte din aceste mesaje își pierd apoi valabilitatea pe măsură ce intrăm în viața de adult. Ele generează însă, în unele situații, blocaje emoționale și comportamentale care ne creează stres și nemulțumire față de propria persoană. Această nemulțumire vine din lipsa de aliniere a valorilor și principiilor dobândite la vârsta maturității cu comportamentele pe care le generează convingerile dobândite în copilărie.

Un domeniu extrem de important unde ne afectează aceste mesaje, formulate ca mituri sau temeri, este atitudinea noastră față de acte de agresivitate, violență și abuz din preajma noastră. Ne propunem, în această serie de articole și postări, ca, împreună, noi, Adela Moldovan, psihoterapeut și Andreea Borbel, avocat să demontăm o parte din aceste mituri și frici. Și să ne aducem contribuția la încurajarea de care avem cu toții nevoie: aceea că putem răspunde la agresivitatea, violența și abuzul din comunitatea noastră. Nu pentru a pedepsi, ci pentru a construi, împreună #SiguranțaRelațională.

Mitul pe care îl abordăm azi este: "Dacă aud zgomote ce sugerează violență în vecini și sun la poliție,  risc să fiu amendat dacă se face liniște pe când vine poliția." 

Adela Moldovan, psihoterapeut: E una dintre temerile care ne împiedică adesea să acționăm pentru restabilirea siguranței. Adesea am fost educați, în copilărie, să nu ne băgăm: ”Nu e treaba noastră!”, ”Fiecare își rezolvă treburile cum poate”. Acest mesaj de neimplicare ne blochează. De asemenea, acest mesaj ne-a creat o normalizare a situației (așa se întâmplă în unele familii). Această normalizare a mesajelor primite în copilărie intră în contradicție cu ceea ce știm ca adulți (violența nu trebuie ignorată, e nevoie să intervenim, violența nu ar trebui să fie o normalitate a vieții de familie). Această contradicție se numește în termeni psihologici disonanță cognitivă. Într-o situație de disonanță cognitivă, cel mai greu e să acționăm pentru că organismul e copleșit de emoțiile și încărcătura de informații contradictorii. Așadar, cei mai mulți dintre noi depășim o disonanță cognitivă agățându-ne de un gând care ne permite să disipăm tensiunea emoțională rapid, fără să acționăm: ”Mai bine nu fac nimic, pot înrăutăți situația.” E o rezolvare rapidă. Însă una care ne lasă cu aceeași disonanță pe viitor, cu un sentiment de neputință șei nemulțumire față de sine.  Acționarea, în direcția intervenției, oricum ar arăta ea, ar atrage creșterea tensiunii pe termen scurt. Însă, ar duce la o aliniere a valorilor și comportamentului care ne permită să ne maturizăm și să depășim mesajele primite în copilărie. Ca să nu mai vorbim de faptul că, prin implicare, contribuim cu toții la creșterea siguranței din comunitate. Așadar, ce poți să faci, în aceste situații? Iată ce ne răspunde avocat Andreea Borbel:

Nu există un astfel de risc legal, iar dacă ți se întâmplă, este un abuz al organelor de intervenție care poate fi sancționat. Legea (art. 32 din OUG 34/2008) sancționează apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 și alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție, adică acele situații în care:

• apelul a fost repetat cu rea-intenție, fără justificare reală, fără niciun risc sau o urgență concretă
• apelul a fost inițiat pentru a determina intervenția agențiilor specializate în mod nejustificat (de ex. farse sau situații inventate) 

Percepția rezonabilă a unei persoane cu privire la existența unei stări de pericol, pe baza a ceea ce aude sau vede NU se sancționează, chiar dacă până la momentul la care ajung organele abilitate se face liniște.

Sunt foarte des întâlnite situațiile în care agresiunea încetează până la intervenția poliției, victimele nu recunosc din frică agresiunea la care au fost supuse, abuzatorii dezmint orice stare de violență, iar poliția cunoaște deja acest tipar.

Cum poți să acționezi:

1. sună fără ezitare la numărul pentru apeluri de urgență 112

2. spune clar ce auzi (de ex. „Aud zgomote care par a fi acte de violență, nu văd exact ce se întâmplă, dar par să fie implicați și copii”)

3. direcționează cât poți de clar înspre locul faptei. Dacă nu ești sigur, nu da indicații care pot induce în eroare

Ce poți să faci până intervin organele abilitate:

1. să intervii verbal, nu fizic, dacă nu ai văzut agresiunea. Vorbește de la distanță, spune că ai sunat la poliție și cere-i agresorului să se oprească

2. cere intervenția altor vecini, care pot fi martori 

3. rămâi martor și descrie Poliției tot ce ai auzit/văzut

Adela Moldovan, psihoterapeut: Nu e deloc ușor să acționăm. Și e extrem de important să avem grijă de propria siguranță. Nu putem ajuta pe nimeni dacă ne punem pe noi înșine în pericol. Însă oricât de puțin pare puținul pe care îl facem, contribuim cu toții la corectarea mesajelor care au normalizat comportamentul violent și agresiv. Contribuim cu toții la a construi siguranță în comunitate.

#SiguranțaRelațională