De ce avem nevoie de comunități și de ce totul pornește de la o conversație atentă?
Niciunul dintre noi nu a fost făcut să treacă singur prin viață și totuși unii dintre noi ajungem în astfel de situații care se dovedesc a fi foarte dureroase. De la începutul lumii până la grupul de WhatsApp al asociației de locatari, nevoia de a aparține unui grup, de a fi văzut, recunoscut și susținut de alții, de a fi protejat, ajutat, ne însoțește. În era digitală, nevoia aceasta nu a dispărut, doar și-a găsit alte case, cu altă arhitectură: forumuri, grupuri pe rețele sociale, comunități online de tot felul.
Așa că întrebarea nu mai e dacă avem nevoie de comunități. Întrebarea reală e cum construim unele care chiar ne fac bine, fără să ne trezim, fără să vrem, prinși în capcanele care vin la pachet cu apartenența la un grup.
Ce ne oferă, de fapt, o comunitate?
Nu e o exagerare să spunem că nevoia de apartenență e la fel de importantă ca nevoia de siguranță sau de hrană, așa cum o descrie de multă vreme psihologia socială. Practic, o comunitate bună ne oferă cel puțin trei lucruri pe care greu le găsim în altă parte:
- Identitate personală, pentru ca ne ajută să înțelegem cine suntem, oglindindu-ne în ceilalți și participând la viața comunității;
- Validare, care ne confirmă că ceea ce simțim și trăim e real și e înțeles de cineva;
- Resurse diverse, materiale, informații, sprijin, contacte, oportunități pe care singuri poate nu le-am avea.
Iar acesta este un beneficiu cât se poate de practic, palpabil. O persoană cu o boală rară poate găsi astăzi, în câteva minute, sute de oameni care trec prin exact aceeași situație, ceva imposibil de imaginat acum câteva decenii. Un adolescent dintr-un oraș mic descoperă online o comunitate de artă, programare sau muzică pe care orașul lui n-o poate oferi. Un om la vârsta a treia găsește alături de alți semeni un motiv în plus să-și trăiască zilele cu sens.
Și când comunitățile acestea funcționează cu adevărat bine, efectele se văd, oamenii se simt mai puțin singuri, învață mai repede unii de la alții, se mobilizează pentru cauze comune și găsesc un sens care depășește viața de zi cu zi.
Pericolele unei comunități nesigure
Orice comunitate poate prezenta însă și o parte mai puțin comodă, o parte pe care merită sa o menționăm pentru că rareori vine cu un avertisment. Aceleași mecanisme care ne fac să ne simțim acasă într-un grup pot, la fel de ușor, să ne țină captivi, sa ne destabilizeze. Ai putea recunoaște, dacă te uiți atent, câteva tipare familiare:
“Camerele de ecou” sunt aceste comunități foarte omogene care tind să respingă diferențele dintre persoane, informația diversificată sau în contrar cu credințele generale împărtășite în cadrul grupului, întărind în felul acesta convingeri uneori eronate sau extreme.
Polarizarea și conflictul intern, aceasta frontieră dintre „noi" și „ceilalți" care se poate transforma rapid în ostilitate față de cei din afara grupului.
Presiunea de conformare sau nevoia de a fi acceptat poate duce la suprimarea opiniilor proprii sau la adoptarea unor norme dăunătoare ale grupului.
Manipulare și exploatare, două mecanisme deseori folosite în mod deliberat pentru radicalizare, fraude, sau pentru izolarea membrilor de rețelele lor de sprijin din afara grupului.
Dependență de validare, ceea ce algoritmii rețelelor sociale fac foarte bine astăzi pentru ca aceștia recompensează implicarea constantă, ceea ce poate transforma apartenența sănătoasă într-un comportament compulsiv.
Riscul cel mai subtil e că o comunitate care îți face, de fapt, rău rareori se prezinta ca atare. Dimpotrivă, de cele mai multe ori îți oferă exact ce cauți, adică apartenență, un scop, atenție, abia mai târziu îți cere, în schimb, să nu mai pui întrebări.
De ce contează comunitatea acum, mai mult ca oricând?
Lăsând la o parte nostalgia după „vremurile bune de altădată", ce se întâmplă chiar acum este că legăturile pe care ne bazam cândva, familia extinsă, vecinii pe care-i știai de-o viață, un loc de muncă stabil, s-au subțiat constant, pe fondul mobilității, muncii de acasă și vieții urbane. Golul lăsat se umple, adesea fără să conștientizăm, cu spații online și ajungem să ne bazăm pe ele mai mult decât credem.
În același timp, singurătatea cronică e recunoscută oficial ca problemă de sănătate publică, la fel de riscantă precum fumatul sau obezitatea. Comunitatea, așadar, nu mai e doar „un plus" în viața noastră, e ceva de care sănătatea noastră chiar depinde.
Iar platformele digitale pe lângă faptul că găzduiesc comunități, le și modelează activ uneori în moduri despre care nu știm mai nimic și, fără reguli și moderare, ne împing natural spre polarizare și spre bule în care auzim mereu aceeași părere.
La toate astea se adaugă polarizarea politică și socială pe care o vedem în jurul nostru, inclusiv la noi în țară.
Comunitățile construite cu grijă, unde diferențierea și dezacordul au loc și sunt permis, sunt printre puținele antidoturi reale la radicalizare pentru că oferă context, nuanță și relații autentice cu oameni care gândesc altfel decât noi. Iar oamenii izolați fizic, fără o comunitate de încredere cu care să-și verifice gândurile, devin mai vulnerabili la dezinformare și manipulare.
Cum se naște, de fapt, o comunitate online în care te simți în siguranță?
Dincolo de reguli scrise, o comunitate sigură se construiește pe valori împărtășite, valori trăite în mod constant de către membrii ei. Atunci cand valorile personale sunt congruente cu valorile grupului se crează o stare de sinergie care produce conectare și resurse pentru membrii comunității.
Un alt ingredient esențial este componenta relațională. Cu cât un grup e mai mare și mai exclusiv online, cu atât e mai ușor să alunece spre ostilitate, pur și simplu pentru că lipsește acel cadru uman care, în mod normal, ne mai temperează reacțiile. În schimb, chiar și oameni răspândiți geografic pot construi un spațiu sigur, dacă există o dorință autentică de a se cunoaște și de a relaționa.
Interesant e că modul în care ne raportăm la comunitate ține mult și de cultură. Studiile arată o diferență clară între felul în care se comportă populațiile din foste țări comuniste, marcate de decenii de suspiciune, și cele care n-au trecut prin această experiență.
În România, reticența nu vine doar din comunism, ci și dintr-un istoric mai lung de invazii și nesiguranță, care ne-a lăsat cu o gardă ridicată în relațiile cu ceilalți, aștept ca celălalt să-mi demonstreze că e de încredere, nu invers așa cum se întâmpla în spații culturale. Numai că apare un paradox interesant și anume, dacă fiecare intră într-o comunitate cu scutul sus, îl vom percepe pe celălalt drept rece sau suspicios, fără să recunoaștem că și noi facem exact același lucru. Și tocmai acest joc de oglinzi blochează apropierea pe care, de fapt, o căutăm cu toții. Cu cât grupul e mai mare, cu atât frica de a fi vulnerabil crește.
Nu există, deci, o singură rețetă corectă. Fiecare cultură a găsit un echilibru propriu între apartenență și libertate, între armonie și dreptul la dezacord.
De ce unii membri rămân pasivi în comunitate?
Nu toți membri dintr-o comunitate vorbesc mult și tare și e bine așa. Uneori pasivitatea vine din dezinteres, alteori din dorinta de doar a primi fără a da ceva în schimb. Apoi sunt acei membri care nu iau cuvantul, nu iau atitudine, nu postează, nu comentează, dar care apreciază grupul și-l recomandă mai departe, care ajută, dar într-un mod discret. Uneori e vorba pur și simplu de felul lor de a fi, alteori de un tipar învățat din copilărie despre ce înseamnă siguranța. Pentru unii, siguranța înseamnă să nu se expună, pentru alții, înseamnă exact opusul, să intervină și să influențeze activ grupul. Amândouă tiparele sunt la fel de valide, iar o comunitate sănătoasă știe să prețuiască și oamenii care „nu zic multe, dar fac lucruri".
Comunitățile online sunt deja și vor rămâne parte din viața noastră, fie că ne place sau nu. Uneori sunt necesare, uneori sunt enervante. Sunt grupuri care există doar online și grupuri care asigură o mai bună conectare între moemntele rare în care membrii săi reușeșsc să se întâlnească fizic. Poate e cazul să ne întrebăm ce putem face, fiecare dintre noi, pentru a crește siguranța comunităților online în care ne aflăm, pentru că ...suntem deja parte din acele comunități. Poți verifica câteva idei despre asta aici .
