Este o întrebare pe care o primesc adesea în cabinet, de la oameni care văd în jurul lor situații dificile. Persoane pe care le percep a fi victime ale unor agresiuni sau abuzuri, mai ales în sfera abuzului emoțional, care nu e atât de ușor de probat precum cel fizic. Este o întrebare care nu are un răspuns simplu, deși are mult sens să ne întrebăm ce putem face în situații în care vedem între două persoane, sau într-un grup restrâns, comportamente agresive sau abuzive și impactul acestora asupra celorlalți.
Poate fi dificil de înțeles de ce uneori victimele violenței domestice sau a altor tipuri de abuz, inclusiv abuzul și hărțuirea la locul de muncă, nu fac ceva pentru a ieși din situația abuzivă. Mai ales atunci când cineva (prieteni, familie, specialiști din domenii relevante sau chiar autoritati) le oferă ajutor.
Înainte sa judeci, e important să înțelegi că unele victimele trăiesc de foarte multe timp în preajma unor persoane care au frecvente comportamente agresive sau abuzive. Iar o buna parte din aceste victime au mai încercat să facă ceva pentru a semnala o nedrepreptate sau o situație de pericol. Iar uneori nu au avut destule probe sau destulă putere de convingere pentru a demonstra abuzul sau a ieși din sfera de influență a persoanei care comite comportamentul abuziv.
În astfel de cazuri, pe termen scurt, situația devine mai grea și mai periculoasă. Semnalarea abuzului atrage din partea celui acuzat de abuz represalii directe sau indirecte care cresc sentimentul de pericol al celui afectat.
Astfel, persoana afectată învăță de fapt că a cere ajutor și a semnaliza abuzul e mai periculos decât a sta "pitit" si a aștepta să treacă. E mai periculos să încerci să scapi decât să încerci sa îmbunezi persoana care te agresează sau abuzează.
Iar un alt element care se întâmplă este că, sub stres și pericol constat, orizontul viitorului se îngustează. Pentru cei care sunt în afara situației abuzive, e clar că lucrurile se vor agrava pe termen lung. Pentru cel care trăiește însă in mijlocul pericolului, viitorul înseamnă să treacă cu bine ziua de azi. Mintea își pierde capacitatea de a analiza informația pe intervale lungi de timp.
De aceea e atât de important să avem răbdare cu victimele și să înțelegem ezitarea lor în a cere și accepta ajutor, chiar și momentele în care se răzgândesc și refuză ajutorul oferit, deși inițial păreau că acceptă. E important să nu luam personal lucrurile, nu e un refuz la adresa a ce oferim noi, ci o teamă de a-l accepta și a face toți pașii necesari. O lipsă de speranța că ajutorul va duce cu adevărat la siguranță și va opri cu totul situația amenințătoare în care trăiesc, uneori de mult timp, cei afectați.
Dacă viața nu e pusă în pericol, e important să fim acolo, prin preajmă, disponibili, oferind suport și sprijin pe termen lung, până apare speranța și încrederea că, da, se poate. Că se poate ieși din situații nedrepte, abuzive și periculoase. Nu ușor, nu fără pierderi, dar se poate construi o viață fără abuz și cu #SiguranțăRelatională.
O altă întrebare pe care o primesc des și la care nu am competențele profesionale să răspund este: Se poate face ceva dpdv juridic atunci când suntem martori la astfel de situații și bănuim că poate victima nu evaluează corect situația dificilă în care se află? Am invitat-o însă pe Andreea Borbel, avocat, să ne ofere un punct de vedere.
Situația e destul de sensibilă pe latură juridică din punctul acesta de vedere și o intervenție „forțată” ar putea fi aplicabilă doar limitat, în unele cazuri. Multe victime ale violenței domestice refuză protecția din cauza fricii, dependenței economice sau controlului exercitat de agresor. Aceste împrejurări sunt importante pentru evaluarea riscului, însă ele nu echivalează, în sine, cu lipsa discernământului și nu generează o intervenție automată sau o protecție impusă chiar dacă victima este manipulată, dependentă emoțional sau se află într-o relație abuzivă.
Sunt cazuri particulare în care se poate justifica intervenția autorităților:
1. În cazul minorilor: legea permite sesizarea și intervenția autorităților pentru protejarea copilului împotriva oricăror forme de violență, inclusiv abuz fizic sau mental, de către orice persoană, iar profesioniștii care intră în contact cu copilul au obligația de sesizare de urgență în caz de suspiciune de abuz sau rele tratamente.
În aceste situații, protecția poate fi declanșată chiar dacă minorul nu dorește intervenția, atunci când interesul său superior impune acest lucru, iar autoritățile competente pot interveni pentru măsuri de protecție și reintegrare.
2. În cazul persoanelor lipsite de discernământ (temporar sau permanent): o persoană poate fi considerată incapabilă să își exprime valabil voința dacă, de exemplu:
· suferă de o afecțiune psihică gravă care îi afectează capacitatea de a înțelege consecințele faptelor;
· se află într-o stare temporară de lipsă a discernământului (de exemplu, comă, delir, anumite intoxicații severe);
· este pusă sub o măsură de ocrotire (tutelă specială, consiliere judiciară), în condițiile prevăzute de lege, iar actul sau decizia depășește capacitatea rămasă.
3. În cazul persoanelor aflate într-o situație de risc iminent pentru viața, integritatea fizică ori libertatea lor: caz, în care se poate interveni cu un ordin de protecție provizoriu, care produce efecte imediat, chiar dacă victima nu cere acest lucru.
4. În cazul infracțiunilor urmărite din oficiu, voința victimei nu împiedică desfășurarea urmăririi penale. Intervenția penală a statului nu depinde de existența sau de menținerea unei plângeri prealabile, iar autoritățile pot continua urmărirea penală chiar dacă victima este reticentă sau își schimbă poziția.
Exemple relevante: tentativa de omor și omorul; violul (în forma în prezent reglementată, urmărirea se face din oficiu); lipsirea de libertate în mod ilegal; traficul de persoane; traficul de minori; relele tratamente aplicate minorului; violența în familie, în formele pentru care legea prevede urmărirea din oficiu; vătămarea corporală gravă.
Nu e nimic clar, simplu sau ușor când vine vorba de situațiile ce implică orice formă de abuz. Oamenii sunt complecși, iar relațiile complicate. Relațiile nu sunt abuzive sau sigure și punct. Relațiile sunt într-o continua dinamică și orice relație sănătoasă poate avea, episodic, momente dificile pe care unul dintre cei implicați să le resimtă abuzive. Relații percepute abuzive din exterior au adesea și părți bune, importante pentru cei implicați. Iar intervenția oricui, inlcuisv a pseicliștilor, în relații nu e niciodată simplă. E nevoie de multă delicatețe, abilități de comunicare și competențe relaționale solide pentru a interveni în relațiile dintre oameni chiar cu intenții bune de a oferi suport și sprijin.
#SiguranțaRelațională nu e o destinație la care să ne propunem un termen final pentru a ajunge acolo. Siguranța relațională în comunitate se construiește zi de zi, se pierde zi de zi, se repară zi de zi. Siguranța relațională este mai solidă atunci când trăim conștient, cu atenție la relații și ceilalți și cu intenții clare referitoare la ce ne dorim să contruim în spațiile relaționale din care facem parte.
