Timpul pare că trece diferit de o vreme

Am văzut în treacăt poza pe facebook, zilele acestea. Primul gând ce mi-a trecut prin minte a fost  ”A,da! Îmi amintesc că am mai văzut-o și mi s-a părut drăguță!”...de data aceasta, însă, hotărăsc să o și împărtășeșc cu voi, căci are un nou sens în mintea mea. 

Și pentru mine, ca pentru majoritatea de altfel, timpul pare că trece diferit de o vreme. Sarcini peste sarcini, responsabilități peste responsabilități, agitație, fugă din stânga-n dreapta. Cred că fiecare dintre noi își amintește o zi în care postura noastră să o fi aproximat pe cea a oamenilor de fier din această imagine. O zi în care adultul din noi, obosit și încărcat, și-a pus capul în palme dându-și un răgaz sau așteptând un moment de liniște.

 Și nu oamenii de fier care sunt durabili mă impresionează la această imagine, ci copiii fragili. Atâta nevoie de conexiune zace în interiorul nostru. Adultul preia așa des frâiele că acel mic suflet ce ar vrea să se mai bucure ca pe vremuri nu își mai găsește loc să iasă la suprafață. Ne întoarcem spatele, uneori în încercarea de a ne susține greutățile unii altora, dar nevoia de bucurie, de relaxare, de conectare profundă cu cei din jur nu întoarce spatele... ele așteaptă să ne uităm la ele, să le împlinim. 

Pentru mine imaginea este o lecție... mi-a reamintit că, uneori, este nevoie să ridic capul din mâinile și așa încărcate și să îmi bucur partea din mine care „vede” spre copilărie. Să am grijă de copilul meu interior. 

Pentru voi ce însemnă imaginea aceasta?