Unde sunt bucățile care lipsesc?

Oricând citești acest articol, aș vrea să știi că urmează să îți povestesc despre una dintre cănile mele, una cu parfum de metaforă.

Se face că am primit o cană tare faină din partea colectivului cu care lucrez; o cană care să îmi reamintească, ori de cât ori beau din ea, scopul meu în ceea ce înseamnă munca alături de oameni. Și iată că, într-o bună zi, pe când îmi spălam vasele, cana asta dragă a mea a căzut, iar toarta ei s-a spart în 3 bucăți. Instant, un val de dezamăgire și supărare m-a cuprins, iar primul gând din mintea mea a fost „Nu o mai pot folosi de acum înainte.” Mă  gândeam chiar să o arunc, descurajată fiind de frânturile care stăteau în fața mea și care păreau ireparabile în mintea mea. Cu toate acestea, valoarea pe care am dat-o cănii la primirea ei m-a făcut să o folosesc în continuare, în ciuda defectului ei. Trebuia acum să o țin mult mai strâns în mână, din frica de a nu-mi aluneca și a o strica și mai mult decât o făcusem. Lipsa toartei era provocatoare, scăzând un pic utilitatea cănii, dar eram pornită să nu mă las. Dar cum era de așteptat,  lucrurile nu aveau să funcționeze pe termen lung și iată că la primul moment în care cana mi-a alunecat din mână a venit momentul decisiv. Eram pusă în ipostaza de a decide ce voi face cu obiectul acesta cu valoare sentimentală.

Și iată unde intervine valoarea persoanelor din viața noastră, căci împărtășindu-i partenerului meu de cuplu experiența mea, el a rostit cuvintele care să-mi readucă speranța „Maria, se poate repara. Unde sunt bucățile care lipsesc? Le vom lipi la loc.”  Brusc, lipsa de utilitate a fost ștearsă ca și cum nu ar fi existat vreodată și, deși e vorba de un simplu obiect, entuziasmul meu a apărut inevitabil.

Și citind această poveste, poate merită să te întrebi dacă ea are vreo relevanță în viața de zi cu zi. Ai tu vreo „cană” care se defectează, pe care insiști să o folosești cu mari eforturi?

Dacă privim povestioara cănii printr-o lentilă simbolică, am putea vedea astfel: avem momente în viață în care, lucruri foarte importante sau dragi nouă, se „defectează”, își pierd funcționalitatea, la fel cum cana mea nu mai era acum completă și utilă fără o bucată esențială din ea. Cum, de altfel, se întâmplă, adesea, să ne străduim din răsputeri să răzbim pe cont propriu în situații dificile. Ne luptăm cu gândurile noastre, cu emoțiile care ne lasă uneori fără resurse, fără puterea de a mai găsi soluții, uneori chiar în situații simple. Alteori, vedem calea abandonării mult mai la îndemână și poate chiar renunțăm la situații ori relații pe care le-am putea îmbunătăți.

Din fericire, am fost creați ca ființe sociale. O resursă uriașă este reprezentată de oamenii din viața noastră. Cei care, într-o situație critică pentru noi, își reamintesc de utilitatea lipiciului. Oameni cu ajutorul cărora ne vindecăm, redevenim întregi, oameni fără de care alegem să stagnăm sau poate să renunțăm. Poți include aici prieteni, familie, precum și specialiști din comunitatea în care trăiești. Împreună suntem mai puternici.